Home » Știință » Uimitoarea naştere şi evoluţie a materiei în Univers: cum au apărut elementele din cosmos

Uimitoarea naştere şi evoluţie a materiei în Univers: cum au apărut elementele din cosmos

Publicat: 10.02.2019
Alcătuirea Universului - elementele care sunt pietrele de temelie pentru orice parte a materiei - este în continuă schimbare şi evoluţie, mulţumită naşterii şi morţii stelelor. O imagine de ansamblu a elementelor care se formează în stele a fost schiţată în noul număr al jurnalului Science publicat pe 31 ianuarie.

„Universul a trecut prin schimbări foarte interesante, unde dintr-o dată tabelul periodic al elementelor – numărul total de elemente din Univers – s-a schimbat dramatic”, a precizat Jennifer Johnson, profesor de astronomie la The Ohio State University şi autorul principal al studiului. „Timp de 100 de milioane de ani după Big Bang, nu era nimic în afară de hidrogen, heliu şi litiu. Dar apoi, am început să avem carbon, oxigen şi alte elemente importante. Acum, ne aflăm în zilele de glorie ale tabelului periodic”, a adăugat cercetătoarea.

Tabelul a crescut şi în cunoaşterea ştiinţifică pe măsură ce noi elemente au fost descoperite sau au fost sintetizate în laborator, dar noţiunea de bază a lui Dmitri Mendellev cu privire la masa atomică a rămas aceeaşi, scrie Phys.

La doar 15 minute după Big Bang, doar trei elemente se formaseră: hidrogen, heliu şi litiu. Credit: Jennifer Johnson

Nucleosinteza – procesul de creare a unui nou element – a început cu Big Bang, acum 13,7 miliarde de ani. De asemenea, cele mai uşoare elemente din Univers, hidrogen şi heliu, au fost primele care au apărut. Dar elementele mai grele sunt în mare parte produsul vieţii şi morţii stelelor.

Johnson a precizat că stele cu masă mare, inclusiv unele din constelaţia Orion aflată la 1.300 de ani lumină de Terra, fuzionează elemente mult mai rapid decât stele cu masă mai mică. Aceste stele masive fuzionează hidrogen şi heliu în carbon, apoi carbonul în magneziu, sodiu şi neon. Stelele cu masă mare mor prin explodarea în supernove, eliberând elemente – de la oxigen la siliciu la seleniu – în spaţiul din jurul lor.

După 100 de milioane de ani, fisiunea radiaţiei cosmice şi mai ales explozia primelor stele masive au dus la formarea elementelor mai grele, precum cele care se află la temelia vieţii: oxigenul, carbonul, azotul şi sulful. Credit: Jennifer Johnson

Stelele mai mici, precum Soarele nostru, fuzionează hidrogen şi heliu în miezurile lor. Heliul fuzionează în carbon. Când stelele mici mor, lasă în urmă stele pitice albe. Acestea sintetizează alte elemente când se contopesc şi explodează. O pitică albă care explodează trimite calciu şi fier în spaţiul din jurul acesteia.

La o vârstă de 200 de milioane de ani, Universul avea deja majoritatea elementelor din tabelul periodic. Metale precum aurul şi argintul şi-au făcut apariţia în spaţiul cosmic în urma contopirii stelelor neutronice. Credit: Jennifer Johnson

Stele neutronice care se contopesc pot crea rodiul şi xenonul. Şi pentru că, precum oamenii, stelele trăiesc şi mor la timpuri diferite – şi pentru că diferite elemente sunt produse pe măsură ce steaua trece prin viaţa şi moartea sa – compoziţia Universului se schimbă în timp.

După 8 miliarde de ani de la Big Bang, au apărut izotopi foarte radioactivi, precum poloniul şi radonul. De asemenea, moartea stelelor cu masă mică şi explozia piticelor albe au devenit surse alternative pentru multe elemente deja existente în Univers. Credit: Jennifer Johnson 

„Un aspect care îmi place este că e nevoie de mai multe procese diferite pentru stele de a crea elemente, iar aceste procese sunt distribuite în mod interesant în tabelul periodic. Când ne gândim la toate elementele din Univers, este interesant să ne gândim câte stele au murit – şi nu doar stelele masive care au explodat în supernove. Au fost şi unele stele precum Soarele şi alte stele mai bătrâne. Este nevoie de o varietate de stele pentru a ne da elementele”, a conchis Johnson.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un studiu recent rescrie tot ce ştim despre formarea elementelor grele în univers

Noi informaţii dezvăluie modul în care au fost create elementele grele după Big Bang

Mistere încă neelucidate ale Universului. Teoria câmpului celest

Un număr uriaş de stele cu o masă de 200 de ori mai mare decât cea a Soarelui a fost descoperit într-o galaxie vecină

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ